[contact-form-7 id="78" title="Schedule a Visit"]

Programează o vizită

Voi fi bucuroasa sa aplic cunostintele si experienta acumulata pe teritoriul tarii si din afara, pentru a va ajuta in solutionarea anumitor probleme ginecologice. Nu ezitati sa-mi adresati intrebari directe prin intermediul acestei pagini. Toata informatia primita este confidentiala si nu va fi divulgata nimanui.

Suna:
0698 00 779

Scrie un email:
info@ginecolog.md

facebook.com/MedicGinecologChisinau

Mamă după 35 de ani?

10 mai 2019 la 15:34

Mamă după 35 de ani?

Perioada între 30 şi 40 de ani este perioada maturităţii şi a puterii depline. Femeile care au avut o viaţă profesională activă între 20 şi 30 de ani adesea se simt pregătite emoţional în a deveni mame când trec de 30 de ani. În plus, au energia şi resursele necesare.

Desigur, fiecare vârstă are avantaje şi dezavantaje pentru sarcină. Trebuie doar să ţii cont că sarcină după 35 de ani aduce nişte riscuri în plus, așa că e bine să ştii la ce să te aştepţi şi la ce să fii atentă, astfel încât să previi problemele care ar putea apărea.

Fiecare femeie se naşte cu un număr limitat de ovule, iar pe măsură ce se îndreaptă spre 40 de ani, numărul şi calitatea acestora scad. În general, fertilitatea începe să scadă în jurul vârstei de 32 ani, prin urmare pentru majoritatea femeilor va fi mai dificil să rămână însărcinate după 35 ani. Fertilitatea scade cel mai brusc după vârsta de 37 ani.

După 35 de ani, creşte probabilitatea de a avea gemeni sau tripleți, datorită nivelului mai ridicat de FSH (Hormonul de Stimulare Foliculară). Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul femeilor care au urmat şi tratamente de fertilizare.

Riscurile asociate cu sarcina după 35 de ani sunt de fapt riscurile oricărei sarcini. Însă, se consideră că după această vârstă frecvenţa complicaţiilor şi riscurilor este mai ridicată. Cele mai importante riscuri şi complicaţii sunt:
– Probleme de fertilitate. Dacă ai mai mult de 35 ani şi după 6 luni nu rămâi însărcinată, ar trebui să ceri opinia unui specialist.
– Malformaţiile congenitale. După 35 de ani se înregistrează o creştere semnificativă a malformaţiilor congenitale sau a anomaliilor cromozomiale. Anomaliile cromozomiale apar la copii indiferent de vârsta mamei. Totuşi, frecvenţa trisomiilor (prezenţa a trei copii de cromozomi, în loc de două) creşte cu vârsta, mărindu-se reprezentativ după 35 de ani.
– Sarcina extrauterină. Apare când ovulul fecundat nu se implantează în uter, ci în afara lui, de obicei în peretele uneia din trompele uterine.Cel mai frecvent simptom al sarcinii extrauterine este durerea abdominală bruscă, intensă, la începutul sarcinii, uneori cu apariţia sângerărilor vaginale.
– Naşterea prematură. Se caracterizează prin debutul travaliului înainte de 37 de săptămâni de sarcină. Cervixul se subţiază şi se dilatează înainte de vreme, debutul contracţiilor este, de asemenea, timpuriu. Orice copil născut înainte de 37 de săptămâni de sarcină, este un copil prematur.
– Diabetul gestaţional sau diabetul de sarcină. Acest tip de diabet apare doar în sarcină şi este întâlnit mai frecvent la gravidele peste 35-40 de ani. Testul pentru depistarea diabetului gestaţional se numeşte testul de toleranţă orală la glucoză şi se efectuează în săptămânile 24-28 de sarcină. Netratat, diabetul gestaţional poate duce la creşterea peste medie a bebeluşului, ceea ce sporeşte riscul naşterii prin cezariană sau a altor complicaţii în timpul naşterii. Diabetul gestaţional dispare după naştere.
– Preeclampsia. Este caracterizată prin creşterea tensiunii arteriale la gravidă. Daca nu este tratată, aceasta poate evolua în eclampsie, stadiu în care apar convulsiile şi viaţa acesteia este pusă în pericol. Hipertensiunea arterială în formă severă poate fi fatală şi pentru bebeluş, deoarece limitează rezervele de oxigen ce ajung la el.
– Moartea neonatală (naşterea unui copil care a murit înainte de naştere). Este mai frecventă la femeile peste 35 ani. Acestea sunt mai predispuse şi în a avea copii cu greutate mică la naştere (mai puţin de 2500 grame).
– Operaţia cezariană este de asemenea mai frecventă în rândul femeilor care au primul copil la peste 35 ani.

Întrucât femeile peste 35 ani sunt mai predispuse să dezvolte probleme în timpul sarcinii, se recomandă efectuarea următoarelor teste:
– Ultrasonografia (ecografia fetală) – permite stabilirea modului de implantare a embrionului la nivelul uterului; evaluarea bătăilor inimii; prezenţa unuia sau mai multor fetuşi; determinarea vârstei gestaţionale a fătului.
– Dublu test – analiză de sânge ce evaluează riscul de anomalii cromozomiale la făt, riscul de apariţie a Sindromului Down şi a Sindromului Edwards. Test efectuat între saptămânile 11-14 de sarcină.
– Triplul test – analiză de sânge efectuată între săptămânile 15-20 de sarcină, ce constă în depistarea problemelor în dezvoltarea creierului fetal, a coloanei vertebrale şi a altor ţesuturi ale sistemului nervos (spina bifida sau anencefalia), şi a anomaliilor cromozomiale la făt.
– Amniocenteza – procedură prin care se recoltează o cantitate mică de lichid amniotic de la nivelul sacului ce înconjoară fătul, testându-se astfel diverse defecte de naştere. Întrucât în timpul amniocentezei se efectuează şi ultrasonografie, se pot detecta defecte care nu apar la amniocenteză, precum: palatoschizis (palat despicat sau gură de lup), cheiloschizis (buză despicată sau buză de iepure), sau defecte congenitale de cord. Amniocenteza poate fi recomandată în cazul părinţilor cu risc crescut.
– Recoltarea celulelor de la nivelul vilozităţilor corionice – test prin care se recoltează celule de la nivelul placentei, în locul în care se ataşează de peretele uterin. Testul permite depistarea defectelor congenitale în primele luni de sarcină. Pentru efectuarea testului este necesară consultaţia geneticianului cu privire la riscurile şi beneficiile procedurii.

Cu toate că riscurile prezentate mai sus nu sunt de neglijat, nu te speria de ele. Este bine să le cunoşti, pentru a-ţi putea monitoriza permenent starea de sănătate. Cunoaşterea înseamnă putere. Cu cât ştii mai multe, cu atât vei avea mai puţine emoţii şi vei putea înfrunta cu curaj această cale.

O stare de sănătate adecvată înainte şi pe perioada sarcinii va reduce riscul complicaţiilor. Iată câteva recomandări generale:
– consumul de alimente sau suplimente ce conţin acid folic, fier, calciu;
– plimbări zilnice, pentru a preveni apariţia afecţiunilor osoase;
– evitarea consumului de alcoolul, cafea şi fumat, inclusiv fumatul pasiv;
– alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine şi minerale;
– practicarea regulată a activităţilor fizice, specifice gavidelor;
– apelarea constantă la consultaţiile medicului ginecolog pentru prevenirea şi depistarea oricăror afecţiuni ce ar putea apărea pe parcursul sarcinii.

Dacă intenţionezi să rămâi însărcinată sau dacă viaţa a stabilit să devii mamă după vârsta de 35 de ani, fă o programare la medicul ginecolog şi nu te îngrijora. Chiar dacă temerile şi îngrijorările tale sunt fireşti, nu intra în panică. Vârsta de 35 de ani este mai degrabă un prag psihologic decât unul medical, iar stilul de viaţă al mamei este mai important decât vârsta.

Comentarii

Categories: Sarcina și lauzia

Tatiana

Tatiana Coban

Voi fi bucuroasa sa aplic cunostintele si experienta acumulata pe teritoriul tarii si din afara, pentru a va ajuta in solutionarea anumitor probleme ginecologice.

GINECOLOG.MD
ABONEAZĂ-TE ACUM!

Primește primul articolele de la Ginecolog.md
direct pe emailul tău!

Introdu adresa de email:
Informația dvs. nu va fi partajată părților terțe.
x