8 mai 2018 la 6:34
Îți dorești să fii mămică?
Sarcina pare a fi ușor de obținut pentru un cuplu, mai ales când partenerii sunt tineri, sănătoși și au o viață sexuală regulată. Dar realitatea arată că nu e chiar așa. Poate dura luni, iar uneori și ani buni, până veți afla vestea pe care demult o așteptați cu nerăbdare. Pentru a micșora acest termen, este important să planificați corect sarcina, împreună cu medicul ginecolog și urmând recomandările pe care vi le va oferi.
Potrivit unor studii cu implicarea cuplurilor care își doreau un copil, la 3 din 5 perechi, bebelușul era conceput după primele șase luni de încercări continue, iar fiecare al patrulea cuplu obținea rezultatul dorit abia după un an. În alte cazuri, termenul a fost și mai mare. Dacă vreți să grăbiți procesul, trebuie să luați în calcul următoarele sfaturi:
– Solicitați un consult la medicul ginecolog – este primul pas pe care trebuie să îl faceți pentru a programa o sarcină cu succes și un bebeluș sănătos. Medicul vă va stabili starea de sănătate și vă va indica toți pașii necesari pentru a rămâne gravidă. Doar specialistul poate diagnostica unele afecțiuni care vă împiedică să aveți un bebeluș și vă poate prescrie tratament. De asemenea, vă va recomanda anumite analize de laborator pentru a vă pregăti de sarcină și anumite măsuri profilactice, cum ar fi administrarea de acid folic.
– Calculați perioada de ovulație – procesul de concepere a unui copil are regulile sale. Perioada de ovulație reprezintă acele zile când fertilitatea femeii este maximă, iar organismul vă oferă și niște indicii ca să vă dați seama despre acest lucru, aveți nevoie doar de un pic de atenție. Dacă întrețineți contacte sexuale cu partenerul în termenul respectiv, șansele de a avea un bebe peste 9 luni cresc semnificativ. Pentru a calcula zilele fertile recitiți articolul nostru la acest subiect https://ginecolog.md/
– Faceți sex în perioada fertilă, anume la 2-3 zile înainte sau după ce a avut loc ovulația, pentru a spori șansele de a rămâne însărcinată.
– Optați pentru un mod sănătos de viață, împreună cu partenerul desigur – alegeți o dietă diversificată, bogată în vitamine și minerale, alimentați-vă cu produse naturale și proaspete. De asemenea, practicați sportul, puteți opta pentru o activitate fizică interesantă pentru ambii. Tot aici se încadrează și renunțarea la vicii precum ar fi fumatul sau consumul de alcool în exces.
– Trimiteți partenerul la medic, pentru a se asigura și el că starea de sănătate îi permite să conceapă un copil. Șansele de a rămâne însărcinată cresc atunci când spermatozoizii sunt sănătoși și puternici.
– Evitați ambii stresul și mențineți o stare de spirit pozitivă.
Odată ce ați ținut cont de aceste recomandări, noutatea mult așteptată nu va întârzia să apară. Totuși, dacă încercările voastre de a concepe un bebeluș sunt zadarnice timp de peste șase luni, este nevoie să vă adresați la specialist. Veți efectua un șir de analize de laborator, iar în caz de necesitate, puteți discuta cu medicul despre metodele de reproducere asistate medical (https://ginecolog.md/
Comentarii
Categories: Fertilitatea, Sarcina și lauzia
