19 iulie 2018 la 18:56
Vrei să știi dacă bebelușul tău va fi stângaci? Află la ecografie!
Te-ai întrebat vreodată în timpul sarcinii cum va fi copilul tău, stângaci sau dreptaci? Datorită tehnologiilor moderne poți afla acest lucru înainte ca bebelușul să se nască.
Ecografia a evoluat mult din momentul apariției sale, în 1942, și până în prezent. Acum, investigația cu ultrasunete îți arată nu doar sexul fătului și posibilele anomalii, dar îți dezvăluie și alte detalii, spre exemplu, dacă micuțul tău va fi stângaci sau dreptaci. Până acum, se considera că răspunsul la această întrebare începe să se contureze după primele șase luni din viața bebelușului și este mai concludent când copilul împlinește un an. Însă potrivit unui studiu recent, lucrurile nu stau chiar așa. Anterior, oamenii de știință considerau că acest aspect este condiționat de dezvoltarea creierului. În urma cercetărilor efectuate de o echipă de specialiști din Olanda și din Africa de Sud, s-a demonstrat că responsabilă de faptul că omul se naște cu o putere mai mare în mâna dreaptă sau în cea stângă este, de fapt, coloana vertebrală.
Prin intermediul ecografiilor, cercetătorii au analizat evoluția genelor de la nivelul coloanei între săptămânile 8 și 12 de sarcină și au descoperit diferențe importante în partea dreaptă a acesteia, care controlează mișcările brațelor și picioarelor. Ei au ajuns la concluzia că începând cu săptămâna a 13-a de sarcină, datorită investigațiilor cu ultrasunet se poate stabili dacă fătul va fi stângaci ori dreptaci, în funcție de degețelul pe care îl suge.
În pofida descoperirii uimitoare, nu a fost negată nici influența semnificativă a altor factori, din afara uterului, asupra preferinței de a folosi preponderent mâna stângă sau dreaptă. Așadar, până nu s-au efectuat și alte studii în domeniu, faptul că fătul suge un anumit degețel în timpul ecografiilor poate fi considerat un indiciu sau doar o coincidență.
Comentarii
Categories: Sarcina și lauzia
