Programează o vizită

Voi fi bucuroasa sa aplic cunostintele si experienta acumulata pe teritoriul tarii si din afara, pentru a va ajuta in solutionarea anumitor probleme ginecologice. Nu ezitati sa-mi adresati intrebari directe prin intermediul acestei pagini. Toata informatia primita este confidentiala si nu va fi divulgata nimanui.

Suna:
0698 00 779

Scrie un email:
info@ginecolog.md

facebook.com/MedicGinecologChisinau

Programează-te
Pregătită de naștere? 7 semne care te anunţă că începe travaliul!

4 august 2017 la 8:58

Pregătită de naștere? 7 semne care te anunţă că începe travaliul!

Nașterea este un fenomen unic pentru fiecare femeie și diferit în același timp. Aceasta comportă și un șir întreg de stări, emoții, teama de necunoscut, dar și bucuria de a aduce pe lume o ființă. Însă oricît de progresivă ar fi știința și medicina, nu s-a descoperit încă metoda ideală de a calcula momentul în care se va naște bebelușul. Totuși, există anumite semne după care graviduțele se pot ghida pentru a determina că a început travaliul și curînd își vor putea ține în brațe nou-născutul.

Indiferent dacă considerați că aveți bine dezvoltat spiritul de observație sau vă macină gîndurile că ați putea să omiteți semnele care vă dau dovada apropierii travaliului, este important să aveți legătura cu medicul ginecolog care a avut grija de dvs pe tot parcursul sarcinii. Veți evita complicații și momente de panică dacă veți anunța medicul despre toate schimbările pe care le simțiți în ultimul trimestru de sarcină.
Iată care sunt semnele ce vă dau de știre că veți naște în curînd:
1. Cu cîteva săptămîni înainte de naștere veți simți că fătul cade, ceea ce înseamnă că a coborît cu capul în cavitatea pelviană. Vă veți da seama de acest lucru și prin faptul că veți putea respira cu mai multă ușurință, deoarece presiunea asupra diafragmei va scădea. La fel, veți simți un disconfort determinat de presiunea uterului asupra vezicii urinare. În plus, se va observa și vizual că burta s-a lăsat în jos. Dacă sunteți la prima sarcină, după acest indiciu ar putea să treacă și o lună pînă să nașteți.
2. Pierderea dopului gelatinos – dopul gelatinos este o acumulare de mucus cervical care închide cervixul în timpul sarcinii, pentru a împiedica pătrunderea microorganismelor în uter. Cu cîteva zile sau chiar săptămîni înaite de sarcină veți observa că acesta a fost eliminat parțial sau integral, în dependență de fiecare organism în parte. Unele graviduțe confundă dopul gelatinos cu o secreție vaginală obișnuită în ultimele săptămîni de sarcină, ele avînd culoare roz, maro sau asemătoare cu cea a sîngelui.
3. Scurgeri de sînge – dacă nu sunt abundente, este un lucru obișnuit atunci cînd se apropie momentul nașterii. Odată cu dilatarea si subțierea cervixului, se rup și unele capilarele, ceea ce explică firişoarele de sînge apărute pe lenjerie.
4. Crampe şi dureri de spate – organismul se pregătește de naștere, respectiv, acest proces ar putea fi însoțit de crampe asemănătoare cu cele resimțite înainte de ciclul menstrual, dureri de spate şi iritabilitate. Nu este exclus să simțiți dureri și în zona osului pubian.
5. Dilatarea colului uterin – cu cîteva zile sau săptămîni înainte de naștere, țesutul conjunctiv al colului uterin începe a suferi aumite modificări. Cervixul începe să se dilate treptat, iar acest proces trebuie să fie sub controlul medicului. Deschiderea colului uterin poate dura mai multe zile, respectiv, acesta nu reprezintă un semn al nașterii iminente, dar poate fi un indiciu pentru a vă pregăti bagajele și a vă interna în spital.
6. Contracțiile Braxton Hicks – sunt contracțiile mai frecvente și mai intense, care semnalează că nașterea este foarte apropiată și se va produce în ziua respectivă sau următoare. Travaliul poate dura de la cîteva ore pînă la o zi sau mai mult, fiind individual pentru fiecare femeie în parte și chiar poate varia de la o sarcină la alta. De obicei, aceste contracții sunt dureroase și se declanșează la fiecare 10- 20 de minute. Dacă acestea se întețesc și devin din ce în ce mai insuportabile, este indicat să chemați urgența, pentru a vă transporta la maternitate. Dacă nu resimțiți durere, iar contracțiile sunt neregulate și dispar apoi, ar putea fi vorba despre niște semne false, iar pînă la momentul fericit, cînd vă veți ține bebelușul în brațe, mai aveți de așteptat. Totuși, semnalizați acest lucru medicului dvs ginecolog.
7. Ruperea apelor – se întîmplă atunci cînd sacul amniotic, plin cu lichid care înconjoară fătul, se rupe, iar gravida simte scurgeri de lichid, ca și cum ar urina, dar fără miros și fără a fi simțit din timp acest lucru. Chiar dacă nu simțiți cotracții, este important să anunțați imediat medicul și să chemați echipa de urgență, acesta fiind un indiciu clar că trebuie să nașteți în următoarele ore. Fără lichidul amniotic, fătul este în pericol dacă nu se naște, astfel, ar fi posibil să aveți nevoie de asistența medicilor, pentru a declanșa nașterea.
Acestea sunt cele mai frecvente semne care indică apropierea travaliului și nașterii. Însă așa cum fiecare organism este individual și fiecare sarcină poate decurge diferit de cea precedentă, este important să discutați cu medicul ginecolog toate aspectele ce țin de momentul nașterii și tot ce ar putea să îl influențeze. Întrebările sunt binevenite atunci cînd aveți neclarități sau dubii ce țin de semnele nașterii sau siguranța dvs și a fătului. Este mult mai bine să le discutați cu medicul și să fiți calmă decît în panică.

Iată și cîteva situații în care ar trebui să apelați urgent la medic, indiferent dacă aveți o sarcină cu risc sau una obișnuită:
1. Fătul a încetat să se miște sau este mult mai pasiv decît anterior.
2. Aveți semne ale travaliului prematur, înainte de termenul de 37 de săptămîni.
3. Scurgerile de lichid amniotic de culoare neobișnuită – dacă lichidul este galben, maro, sau verzui, aceasta semnalează prezența meconiului, primul scaun al copilului, fiind și un indiciu de stres fetal. Anunțați medicul și atunci cînd lichidul arată sîngeros.
4. Observați sîngerări vaginale abundente, însoțite de dureri abdominale severe și/sau febră.
5. Aveți dureri de cap severe sau persistente, tulburări de vedere, dureri intense sau sensibilitate în partea superioară a abdomenului, umflare în exces sau alte simptome de preeclampsie.

Comentarii

Categories: Sarcina și lauzia

Tatiana

Tatiana Coban

Voi fi bucuroasa sa aplic cunostintele si experienta acumulata pe teritoriul tarii si din afara, pentru a va ajuta in solutionarea anumitor probleme ginecologice.

GINECOLOG.MD
ABONEAZĂ-TE ACUM!

Primește primul articolele de la Ginecolog.md
direct pe emailul tău!

Introdu adresa de email:
Informația dvs. nu va fi partajată părților terțe.
x